bărbații ce ne-au încolțit

pe dig în noaptea aia

dorm acum ca niște prunci

pe fețele lor aceleași rânjete

cu care ne-au întâmpinat atunci

știind că ne e teamă

dac-ar fi vrut ne-ar fi putut împinge

atât de ușor peste margine

am fi plutit până la țărm

scuipate de mare

scuipate de doi bărbați ca două animale

ce noroc că frica-ți prinde

aripi de picioare

și că sala de jocuri era aproape

mai bine să respiri greu

printre ursuleții colorați din vitrine

decât să nu respiri deloc între algele care

se-ncheagă la mal dimineața

uite bagă moneda de-o liră

și dacă nu îl scapi din clește e al tău

 

corpul meu te ține minte
îți simt pielea sub degete
când închid ochii
îți simt gustul în pereții obrajilor
când îi deschid la loc

ai fost singura fată de pe pământ
acum dispare tot mai mult din tine
cu cât îmi tai mai des unghiile
cu cât îmi tai mai scurt părul

trebuia să știu
că daca las fereastra deschisă intră ploaia
ne-am iubit deodată și a fost cum trebuia
ne-am iubit pe rând și a fost
iadul pe pământ

 

din cele mai spurcate

buruieni ale tale

am împletit coroane minunate

și-n ochii mei să știi

că le-ai purtat pe toate -

chiar și din urzici

se poate face supă bună

dacă mâna care le

smulge din pământ

iubește.

 

am desfăcut soarele și s-a făcut cald

m-am așezat în el ca-ntr-o găoace

și-am închis ochii să te-aștept

până se stinge.

ca un pui de pasăre

sunt astăzi ;

degetul cu care ți-am trecut

părul după ureche prima dată

e ciocul cu care-am

desfăcut soarele

și s-a făcut cald.

 

mi-am pus pionii de

nu te supăra frate pe degete

și mă simt senzuală

doar așa vreau să ne ținem de mână

să ne jucăm la fiecare pas

sa câștigăm mereu deodată

 

m-am trezit și sunt fericit

pământul stă ca o pătură

tras peste mine;

între propriile palme

îmi e cald și bine.

să știi că mult timp

am fost singur

m-am strâns în mine că o nucă

și-am stat așa până m-ai găsit

și-ai tras de folia amară cu dinții

am uitat tot ce-am închis sub pleoape

am ținut minte tot ce am închis în pumni

și-acum chiar dacă iar sunt singur

am de ce mă ține;

între propriile palme

îmi e cald și bine.

 

am găsit un cal de mare

pe plajă

și i-am săpat mormântul 

cu mâini sărate și umede -

în el a murit vara asta.

de-aici vor crește

gladiole

de-aici vor crește

aripile mele.

 

Ada

am văzut cum se mișcă muzica în tine

am văzut cum ți-o împinge pianul

prin brațe

ce te-ai face fără mâinile tale frumoase?

în ele s-a strâns toată lumina lumii

se scurge din degete pe clape

Ada ți-am împins pianul în mare

ca să mă iubești numai pe mine

s-a prăbușit greoi la fund

în cântec de balenă

și te cheamă

eu știu că-l auzi

chiar dacă buzele mele stau lipite 

de urechea ta

chiar dacă mâna mea

îți tine inima-năuntru să nu cadă

tu mereu ai cântat

fără cuvinte

 

Beatrice, în urma mea nici câinii nu mai latră

le-au rămas bucăți din mine între fălci

și le e silă –

acolo m-am lăsat pe mine, cel de altă dată.

în seara asta strada e un spate umed de pește

pe care mă plimb doar eu iar tu îmi cazi

pe drum din buzunare ;

ce singur devii atunci când în sfârșit

nu-ți mai e teamă.

 

mi s-a întins noaptea peste ochi

ca o lipitoare așezată cu grijă

de cineva care știe ce face

și vrea să mă vindece 

nu e nimic de spus

la ora asta -

uneori ești atât de fericit

încât lumina lunii ți se

strânge în obraji până doare.

 

eu nu mai scriu despre tine

tot ce-a fost vreodată cald în mine

vibrează

te-am scos din sistem

ca pe un ghem de blană

te-am scos din mine

ca pe-un apendice dureros

 

ce soare cu dinți

apune acum

pe muntele Venus

când plouă cu soare

își bate dracu nevasta

zicea bunica ;

tu bați ca o altă inimă

în toate punctele mele cardinale

 

acum amintirea ta

e o pictură restaurată

aleg să rămână

doar ce a fost frumos

de exemplu noaptea aia

știi tu noaptea aia în care

ai fost cel mai cald munte

de care am prins vreodată

cu mâinile

 

iartă-mă că-ți bat așa la ușă

dar am uitat ceva la tine,

acolo adânc unde obișnuiam să sap

cândva cu mâinile.

nu vreau nimic, decât să-mi iau înapoi

nopțile de somn în care nu-mi apari în vise.

nu-ți cer nimic, pe bune, doar atât:

să nu te mai strecori prin fereastra

mea deschisa cu tălpile murdare

cu degete mânjite și rele.

doar lasă-mă în pace cum ai putut

până acum și am să-ți dau la rândul meu

ce mi-ai mai lăsat din tine.

voi ridica toate covoarele

voi răscoli toate ghivecele

pân-o să găsesc ceva

ce am uitat să arunc;

iar tu promite-mi doar să nu mai treci

pe-aici vreodată

și-nchide-n urma ta fereastra

să nu intre frigul.

 

îți știu înălțimea exactă

de când te-am măsurat lângă girafa din mall

acum câțiva ani

corect greșit asta nu știu

și nici nu contează:

erai 1 metru optștrei de fată frumoasă.

am ținut în inimă numărul ăsta

cum alții țin poze sub pernă

și faptul că-i impar

m-a făcut să-mi fie și mai drag;

nu, iubita mea nu era doar încă cineva

care-avea 1.80

nu era un model generic sau ‘băiatul perfect’,

ci mult mai mult pentru că

vedeți voi, în vârful creștetului ei strălucea

cifra magică.

 

plec și porumbeii se vor căca pe fațada nouă

a spitalului

ca ciorile pe umărul meu în parc

mereu doar când purtam hainele altcuiva;

iar drumul spre casă e drum de pocăință

când nimeni nu pășește în sincron cu tine.

văd băieți pe care i-am refuzat în liceu

trecând strada de mână cu alte fete 

și mă bucur sincer

că propriile vieți ne șerpuiesc printre picioare

și se înnoadă acolo unde te aștepți mai puțin.

acum că mai e așa puțin

ceva începe în sfârșit să strălucească

după atâta vreme

în coaja castanelor căzute

intre pernițele pisicii costelive

în reflexia mea îndepărtându-se

de geamurile mașinilor

și-n porumbelul blocat în debara;

grief is the thing with feathers, ar spune unii -

but so is hope.

Lacerta viridis

de fiecare dată când te calc pe coadă

o fac cu gândul că poate

doar poate

îmi va rămâne sub talpă

oricum, ca unei șopârle,

îți va crește restul la loc 

și dacă tot e să pleci,

măcar voi ști că în sfârșit

ai lăsat de la tine