bărbații ce ne-au încolțit

pe dig în noaptea aia

dorm acum ca niște prunci

pe fețele lor aceleași rânjete

cu care ne-au întâmpinat atunci

știind că ne e teamă

dac-ar fi vrut ne-ar fi putut împinge

atât de ușor peste margine

am fi plutit până la țărm

scuipate de mare

scuipate de doi bărbați ca două animale

ce noroc că frica-ți prinde

aripi de picioare

și că sala de jocuri era aproape

mai bine să respiri greu

printre ursuleții colorați din vitrine

decât să nu respiri deloc între algele care

se-ncheagă la mal dimineața

uite bagă moneda de-o liră

și dacă nu îl scapi din clește e al tău