mi-am pocnit încheieturile
am tras aer în piept
și mi-am înfipt mâna adânc
în coșul cu urangutani de la Ikea
nu mi-a mai rămas nimic
mi-am făcut trecutul ghem
și l-am dat de-a dura prin
toate străzile din București
nicio față cunoscută
nicio fată pe care s-o iubesc
fiecare zi care trece, o piesă de la alt puzzle
adevărul e că am uitat cum e să ții
orașul de mână
cum e să fii
ceva mic și alb în palma cuiva
adorm strângând la piept
urangutanul de la Ikea
să mă simt ca acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu